Autosuficiența, aroganța și lipsa de profesionalism a Federației Române de Fotbal s-au devoalat astăzi în toată „splendoarea” lor la tragerea la sorți pentru Play-Off-ul Cupei României.
Totul a pornit de la faptul că FRF a organizat tragerea din două urne identice, deși Urna A conținea cele 8 echipe din Superliga, iar Urna B celelalte 24 de echipe calificate din tururile precedente.
Procesul a fost viciat din start, întrucât dimensiunea mult prea mică nu a permis amestecarea bilelor din Urna B, fapt care a fost vizibil din start întrucât cele mai bune echipe din Liga 2 au fost adăugate ultimele în urnă și, automat, extrase primele.
După cum se vede într-un filmuleț care circulă pe rețelele sociale, reprezentantul FRF nici măcar nu se mai obosește să amestece bilele din Urna B și le extrage fix în ordinea în care le-a pus. Mai mult, ține o bilă în mână permanent.
Astfel, a rezultat și primul duel tare din Play-Off, Farul Constanța, echipă extrasă din Urna A, Corvinul Hunedoara, clubul care a avut „norocul” să fie înscris pe bila care practic nu a mai ajuns în Urna B.
Au urmat alte împerecheri care ridică semne de întrebare, FC Voluntari – Csikszereda, Poli Iași – Petrolul Ploiești și Steaua București – UTA Arad. Practic, cele mai bune echipe din Liga 2 au căzut cu echipe din Superliga!
Deși toate aceste aspecte sunt evidente în transmisiunea live a tragerii la sorți, FRF se apără și spune că „respinge categoric orice încercare de a crea impresia că ar fi existat vreo favoritizare sau aranjament în cadrul extragerii”.
Mai mult, FRF ne ia de proști și ne spune cu seninătate că tragerea la sorți nu a fost viciată pentru că a fost transmisă live pe YouTube: „Amestecarea și extragerea au fost realizate cu respectarea procedurilor, în fața reprezentanților unora dintre cluburile participante în această fază și în direct la FRF TV, garantând transparența și imparțialitatea”.
