Adevăratul derby Dinamo-Steaua revine după aproape 30 de ani!

Primul duel fotbalistic între cele două cluburi s-a disputat acum 76 de ani, la 21 noiembrie 1948

Cea mai mare rivalitate din fotbalul românesc va bifa mâine un nou reper istoric, cele mai mari cluburi sportive din țară, Dinamo și Steaua, urmând să se dueleze în etapa cu numărul 3 din Liga 2.

Primul derby fotbalistic între cele două cluburi s-a disputat acum 76 de ani, la 21 noiembrie 1948. Dinamo a câștigat meciul cu un gol marcat de Apostol chiar înainte de pauză.

Ultimul derby între Dinamo și Steaua s-a jucat pe 4 aprilie 1998. „Militarii” au câștigat cu 5-0, în Ghencea, prin golurile marcate de Dănciulescu (min. 20, 64), Rotariu (min. 34), D. Șerban (min. 57), Ciocoiu (min. 86).

În sezonul următor apărea AFC Steaua, iar în 2003 clubul armatei a fost înlocuit în Liga 1 de o clonă. Lucrurile au fost lămurite între timp, iar Steaua a revenit în fotbalul românesc în 2017. Roș-albaștrii dețin în acest moment întregul palmares, numele și stadionul din Bd. Ghencea.

La Dinamo lucrurile sunt mult mai complicate, fiind neclar dacă clubul sportiv a renunțat la secția de fotbal în detrimentul unui terț și pe ce sumă. În acest moment o societate comercială cu numele Dinamo evoluează în Superliga. Un alt club cu numele Dinamo, AS FC, s-a retras din Liga 3 în această vară.

Steaua este favorită pe hârtie

Pe hârtie, Steaua pornește cu prima șansă în derbiul de mâine. „Militarii” au terminat sezonul trecut pe locul 2, direct promovabil, dar au rămas la nivelul eșalonului secund în baza unor regulamente stupide, discriminatorii și la presiunile politice ale PSD.

Roș-albaștrii au defilat în primele două etape, 3-1 în deplasare cu CS Tunari și 4-1 pe teren propriu cu Chiajna. Pacionel și Chipirliu sunt cei mai în formă steliști, fiecare având câte două goluri marcate.

CS Dinamo este nou-promovată, după ce a câștigat finala barajului de promovare din Liga 3 cu Vedița Colonești. Alb-roșii au o victorie și o înfrângere în Liga 2 și două victorii în Cupă, 3-1 în Turul 2 cu CS Blejoi și 1-0 la Clinceni, cu Inter ilfov, în Turul 3.

Peste 2.000 de steliști pe Stadionul „Arcul de Triumf”

Duelul de mâine, 16 august, se va disputa pe Stadionul „Arcul de Triumf”, steliștii având alocată inițial o peluză, dar cum biletele s-au epuizat rapid, sectorul oaspeților a fost extins și la Tribuna 2.

Prețurile biletelor pornesc de la 25 de lei la peluze, 35 lei la tribune, atât Tribuna 2 cât și Tribuna 1 și ajung la 50 de lei în sectorul VIP. Ultrașii steliști vor sta la Peluza Sud.

Tribuna 1 este ocupată aproape intergral, fiind disponibil integral un sector lateral și unul semi-central, în timp ce Peluza Nord, unde ar fi trebuit să fie ultrașii lui Dinamo este disponibilă aproape în totalitate, după ce marea majoritate a suporterilor alb-roșii au ales să își ignore istoria.

- Publicitate -
- Publicitate -