Atacantul Alexandru Pop, 30 de ani, s-a transferat de la Dinamo București la echipa de Liga 2 Concordia Chiajna. Pop este obișnuit cu eșalonul secund, unde a marcat de 21 de ori.
Alexandru Pop a înscris 7 goluri în 29 de meciuri pentru Dinamo sezonul trecut în toate competiţiile: Liga 2, Cupa României şi barajul de promovare în Superliga.
Atacantul a jucat la numeroase cluburi din România, printre care Sănătatea Cluj, Gloria Bistrița, Dunărea Călărași, Daci Unirea Brăila, UTA, Aerostar Bacău, Poli Timișoara, Rapid, Minaur Baia Mare și Odorheiu Seciuesc.
Dinamo a început foarte slab noul sezon de primă ligă, fiind ultima în clasament după patru etape cu un singur punct acumulat, în timp ce Concordia a câștigat la scor, 3-0, primul meci din noul sezon de Liga 2.