Care sunt echipele calificate în play-offul Cupei României. Rezultate și marcatori

Astăzi s-au disputat 23 de partide contând pentru Turul 3 al Cupei României, rundă în care au intrat și toate echipele de Liga 2. FC Hermannstadt nu mai există, așa că a pierdut meciul cu CSC Șelimăr la masa verde!

În mare, favoritele merg mai departe. Steaua a câștigat fără probleme meciul cu Dunărea Giurgiu, Chindia Târgovişte a trecut la limită de Flacăra Moreni, iar Concordia Chiajna și CSM Slatina au dispus cu 3-0 de Mogoșoaia, respectiv Curtișoara.

La capitolul surprize notăm victoria incredibilă a Progresului Spartac cu Metaloglobus, 2-1, pe terenul din Intrarea Vrabiei și înfrângerea neașteptată a Sănătății Cluj, una dintre „specialistele” Cupei din diviziile inferioare, în deplasarea cu CIL Blaj.

Runda a început cu meciul dintre Popești Leordeni și CS Dinamo, disputat de la ora 11 și câștigat de ilfoveni cu un incredibil 5-0! Golurile au fost marcate de Mihai Ion (15, 19, 36), Quadri Taiwo (50), Valentin Boiangiu (61 – penalty).

  • Progresul Mogoşoaia – Concordia Chiajna 1-3 | (5) / (49 – penalty), (51), (70)
  • SCM Zalău – CS Gloria Bistriţa 0-1 | Otega Jimmi King (79)
  • CS Tunari – CSL Ştefăneştii de Jos 2-1 | Furtună (13), Lucian (26) / (56)
  • Jiul Petroşani – Minerul Lupeni 0-1 | Tiganj (51)
  • Crişul Sântandrei – FC Bihor Oradea 0-3 | Cruceru (25), Hora (67), Boiciuc (90+3)
  • CSO Băicoi – Metalul Buzău 2-4 | Stoican (31, 53) / Moldovan (11), Saim Tudor (19), Robu (46, 88)
  • Minaur Baia Mare – CSM Olimpia Satu Mare 5-0 | Buziuc (16, 48), Stănescu (45+1, 68), Buhai (88)
  • ACS CIL Blaj – Sănătatea Cluj 1-0 | Cătălin Tineiu (21)
  • ACS Oltul Curtişoara – CSM Slatina 0-3 | E. Pacionel (73), Solcan (79), Mbango (90+2)
  • Dunărea Giurgiu – Steaua Bucureşti 0-3 | Chipirliu (14, 77), Pedro Caldieraro (32)
  • CS Timişul Şag – ACSM Reşiţa 1-3 | Roșu (13) / Savija (45+1), Sulaimon (50), Visic (82)
  • ACS USV Iaşi – Cetatea Suceava  2-1 | Cuculescu (2) /
  • Corona Braşov – Olimpic Zărneşti 3-1 | Rusu (27 – penalty), Matsumoto (69), Roșu (84) / Ilie (14)
  • CSM Adjud – Sporting Lieşti 2-4 | (85), (90+1) / Voinea, Trandafir (2), Iordache
  • Dunărea Călăraşi – CS Afumaţi 0-3
  • Flacăra Moreni – Chindia Târgovişte 1-2 | Dogănoiu (58) / Valentin Dumitrache (2)
  • Agricola Borcea – Unirea Slobozia 1-4 | (3) / (38), (63), (74), (90+3)
  • Progresul Spartac – Metaloglobus 2-1 | Beşca (15, 66) / Leonte (7)
  • Știința Poli Timișoara – CSC Dumbrăviţa 1-0 (0-0) | Chițu (103)
  • CS Gheorgheni – AFC ASA Târgu Mureş 0-1 | Trif
  • Viitorul Oneşti – FC Bacău 0-3 | Oasenegre (12), Ciobanu (48), Patrick Petre (50)
- Publicitate -
- Publicitate -