Încă o victorie la scor pentru Dinamo pe teren propriu, de data aceasta cu Buzău

Dinamo are un debut excelent de sezon în Superliga, iar în etapa a patra a bifat al doilea succes pe teren propriu, tot cu 4-1. De data aceasta, „victimă” a fost Gloria Buzău.

Politic a marcat în minutul 10 şi a adus în avantaj gazdele, iar în minutul 27 era deja 2-0 pentru Dinamo prin golul lui Opruţ. Nou promovata Gloria Buzău a redus din handicap după pauză prin autogolul lui Boateng (minutul 54).

Avea să fie un simplu foc de paie, roș-albii rezolvând ecuația partidei în minutele 80 şi 84, prin golurile marcate de Selmani şi Politic. „Câinii” sunt pe locul 2 în clasament, cu 7 puncte.

- Publicitate -
- Publicitate -