România trece greu de Kosovo după un meci care a fost la un pas de suspendare

Naționala României a reușit să treacă de Kosovo cu două goluri marcate în finalul partidei, după ce oaspeții au jucat din minutul 42 cu un jucător mai puțin.

Echipa antrenată de Edi Iordănescu a jucat slab, fără nicio idee tactică. Golurile au fost reușite de Stanciu și Mihailă, căpitanul naționalei ratând și un penalty în minutul 61.

Per ansamblu, cum era de așteptat, România a avut posesia (66%), a avut 47 de atacuri, 21 de șuturi și o acuratețe a paselor de 85%. Portarul Moldovan a reușit trei parade de excepție.

Cine urăște suporterii naționalei?

Partida a fost întreruptă în minutul 18 pentru mai mult de 35 de minte după ce ultrașii din gruparea Uniți sub Tricolor au afișat mesajele: „Kosovo e Serbia” și „Basarabia e România”.

Incredibilă reacția suporterilor de la tribuna a doua, formată în mare parte din oameni ce nu au nicio înțelegere față de fenomenul fotbalistic, care au ajuns să huiduie galeria echipei naționale.

Penibilă și precipitarea arbitrului de a întrerupe jocul, deși a fost evident că cei din Kosovo încercau să forțeze suspedarea partidei. Având în vedere că România nu recunoaște Kosovo ca stat independent, bannerul nu este problematic.

De asemenea, s-a propagat ideea că politica nu are ce căuta în forbal, dar toată lumea a închis ochii când PSD, prin Marcel Ciolacu, a presat Steaua să accepte prezența FC FCSB pe stadionul Ghencea.

Prestația comentatorilor TV, absolut penibilă!

Rămâne de neînțeles atitudinea comentatorilor partidelor jucate de națională. Și aseară comentatorii de la Antena 1 nu s-au putut abține să nu jignească suporterii și să lanseze acuzații și păreri stupide în direct.

Penibilul maxim a fost atins după marcarea primului gol, când Kosovo a ieșit la atac. Comentatorii s-au transformat subit în personaje patetice care urlau la fiecare fază de parcă România juca finala Cupei Mondiale!

ȘTIRI FOTBAL | ȘTIRI SUPERLIGA | ȘTIRI LIGA 2 | ȘTIRI LIGA 3

- Publicitate -
- Publicitate -