S-a terminat faza grupelor Cupei României la juniori. Ce echipe merg mai departe

Astăzi s-au disputat meciurile contând pentru etapa cu numărul 5 din Cupa României la Tineret și Elite Under 17, 16 și 15 ani. Goool.ro vă prezintă echipele calificate.

În Cupa de Tineret, Grupa A – Est, cele două echipe calificate în semifinalele grupelor sunt Farul Constanța care termină grupa fără înfrângere și Poli iași care a câștigat meciul din ultima etapă cu FC Voluntari (3-1).

Grupa B – Est a avut un final dramatic. Steaua a pierdut pe teren propriu cu FC Argeș (1-2) și a ratat calificarea în fața piteștenilor. S-a calificat fără probleme și FC FCSB, care a terminat grupa neînvinsă.

Grupa B Vest a fost dominată ce echipele clujene CFR și Universitatea. Chiar dacă feroviarii au învins rivalii din oraș cu scorul de 2-0 în meciul de astăzi, ambele cluburi merg mai departe.

În Grupa B Vest, Universitatea Craiova nu a avut rival și a terminat cu cinci victorii din cinci meciuri și un golaveraj impresionant, 33-3. Pe locul secund s-a clasat Poli Timișoara care a profitat de înfrângerea Ripensiei cu „U” Craiova.

Ce echipe merg în semifinalele grupelor Cupei României la Under 17

Farul nu are rival nici la categoria de vârstă under 17, constănțenii calificându-se în semifinalele grupelor după ce a câștigat fără înfrângere Grupa A – Est. I se alătură FC Voluntari care a terminat la egalitate de puncte cu Poli Iași, dar a avut un golaveraj mai bun.

În Grupa B – Est, rivalele FC FCSB și Steaua București merg mai departe, fecesebiștii fără înfrângere în cinci partide, iar steliștii cu patru victorii, o înfrângere și golaveraj negativ (7-8)!

Grupa A – Vest a fost câștigată de micuțul club brașovean Kids Tâmpa care nu a pierdut nicio partidă din cele cinci și a reușit trei victorii. Pe locul secund în grupă s-a clasat FK Csikszereda.

Universitatea Craiova a câștigat și Grupa B – Vest a Cupei României la categoria under 17. Alb-albaștrii au avut 4 victorii și un egal. I se alătură în semifinalele grupelor, UTA care a pierdut un singur meci, chiar cu „U” Craiova.

ȘTIRI FOTBAL | ȘTIRI SUPERLIGA | ȘTIRI LIGA 2 | ȘTIRI LIGA 3

- Publicitate -
- Publicitate -