Stadionul Steaua are propriul website cu facilități în premieră pentru România

Steaua București a lansat astăzi un website dedicat Stadionului Steaua. Platforma, disponibilă și în limba engleză, vine cu o serie de facilități unice în România, precum turul virtual și posibilitatea de a verifica cum se vede terenul din locul ales.

Mai mult, platforma prezintă și toate spațiile disponibile spre închiriere pentru evenimente private sau publice, precum sălile de conferință sau SkyBar și spațiile publicitare din incinta arenei.

Prin intermediul websiteului ai acces la programul meciurilor disputate pe teren propriu de Steaua și îți poți achiziționa din câteva click-uri un bilet sau abonament.

Vechiul Stadion Steaua a fost inaugurat pe 9 aprilie 1974, printr-un meci în compania celor de la OFK Belgrad, același adversar pe care Steaua avea să îl învingă cu 6-0 în 7 iulie 2021, la inaugurarea noii arene.

Stadionul Steaua a fost reconstruit pe amplasamentul vechii arene, dar a fost adus cu 20 de metri mai aproape de Bulevardul Ghencea. Terenul de fotbal este de dimensiuni standard, cu o lungime de 105 m și o lățime de 68 m.

Sub tribune se află 8 săli de antrenament pentru diferite sporturi (tenis de masă, box, judo, lupte, haltere, tir, sală de fitness și forță), un hotel cu 24 de camere duble și sediul Steaua TV.

ȘTIRI FOTBAL | ȘTIRI SUPERLIGA | ȘTIRI LIGA 2 | ȘTIRI LIGA 3

- Publicitate -
- Publicitate -