Universitatea – Ararat-Armenia 1-1. Bancu salvează Știința, iar calificarea se decide la Erevan

Universitatea Craiova a terminat la egalitate, scor 1-1, cu Ararat-Armenia, joi seara, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în prima manșă a play-off-ului UEFA Europa League. Oltenii au controlat mare parte din prima repriză, dar au fost pedepsiți după o ieșire greșită a lui Laurențiu Popescu, Malis deschizând scorul în minutul 20. Nicușor Bancu a restabilit egalitatea în minutul 33, cu un voleu superb, însă Craiova nu a mai găsit golul victoriei.

În fața a aproximativ 20.000 de spectatori, Universitatea a avut ocazii suficiente pentru a pleca în avantaj spre retur, dar a fost lipsită de eficiență în fața porții. Ararat a arătat că nu este o echipă venită în Bănie doar pentru a se apăra și a avut, la rândul ei, câteva situații mari, inclusiv un gol anulat în repriza secundă.

Craiova începe în atac, dar armenii lovesc primii

Oltenii au încercat să pună presiune încă din start. În minutul 7, Carlos Mora a pătruns bine pe partea dreaptă și a trimis în fața porții pentru Al-Hamlawi, însă atacantul Craiovei nu a reușit să transforme faza într-un gol. Șase minute mai târziu, David Matei și-a încercat șansa de la distanță, dar portarul Joao Bravim a fost atent și a respins.

Craiova părea echipa mai periculoasă, însă golul a venit la cealaltă poartă. În minutul 20, Ararat a obținut un corner. Centrarea a venit în careu, Laurențiu Popescu a ieșit greșit și a fost încurcat și de Mora, iar Malis a profitat și a trimis cu capul în plasă. 0-1 pe „Ion Oblemenco”.

Bancu egalează cu un voleu superb

Craiova nu a cedat și a revenit rapid în joc. În minutul 33, Alexandru Cicâldău a găsit excelent spațiul dintre liniile defensivei armene și i-a trimis mingea lui Nicușor Bancu. Căpitanul oltenilor a venit lansat în partea stângă a careului și a finalizat elegant, din voleu, la colțul lung.

Doar patru minute mai târziu, Craiova putea întoarce scorul. Bancu l-a găsit foarte bine pe Ștefan Baiaram în fața porții, dar atacantul a șutat pe centru, iar Bravim a respins. A fost una dintre cele mai mari ocazii ale gazdelor!

Popescu repară greșeala de la gol

Finalul primei reprize a fost spectaculos. În minutul 44, Sandro Lima a rămas singur cu Laurențiu Popescu, însă portarul Craiovei a avut o intervenție excelentă și a respins. La faza imediat următoare, oltenii au plecat pe contraatac. David Matei a avansat pe partea dreaptă și a trimis foarte bine în careu pentru Bancu. Fundașul stânga a finalizat din aproximativ 11 metri, însă mingea a trecut puțin pe lângă poartă.

Ritm mai scăzut după pauză

Partea secundă nu a mai avut aceeași intensitate. În minutul 55, Anzor Mekvabishvili a șutat de la marginea careului, însă mingea a trecut puțin pe lângă. Filipe Coelho a încercat să împrospăteze jocul și i-a introdus pe Monday Etim și Steven Nsimba în minutul 62, în locul lui David Matei și Al-Hamlawi.

Un minut mai târziu a venit o fază care le-a dat emoții serioase gazdelor. Sandro Lima a trimis mingea în poartă, dar golul a fost anulat pentru o poziție de ofsaid.

Craiova a răspuns în minutul 66. Vladimir Screciu s-a înălțat bine în careu și a trimis cu capul spre vinclu, însă Bravim a avut o intervenție excelentă și a respins.

Ararat putea da lovitura pe final

Pe măsură ce partida se apropia de final, ambele echipe au început să lase mai multe spații. În minutul 83, Ararat a plecat periculos pe contraatac. Sandro Lima a primit mingea în careu și a șutat puternic din apropiere, însă Romanchuk a intervenit salvator și a deviat mingea în corner.

Craiova a avut ultima ocazie importantă în minutul 87. Bancu a centrat din flanc, iar Carlos Mora a apărut la bara a doua și a reluat cu capul, însă mingea a trecut peste transversală. Fluierul final a consemnat un rezultat de 1-1, care lasă calificarea complet deschisă pentru manșa secundă, programată pe 27 august, de la ora 19:00, la Erevan.

- Publicitate -
- Publicitate -