Demersuri pentru Superligă! Steaua vrea să își schimbe forma de organizare

„Militarii” au promovat sportiv și în această vară, după ce au terminat pe locul secund în Liga 2, dar nu pot evolua în prima ligă din cauza unor regulamente discriminatorii

Promovată sportiv în această vară, după ce a terminat pe locul secund în Liga 2, dar interzisă în Superliga de niște regulamente discriminatorii, Steaua vrea să evite același deznodământ în acest sezon.

Astfel, Steaua a înștiințat Federația Română de Fotbal cu privire la faptul că echipa de fotbal și-ar putea schimba statutul într-o entitate de drept privat, conform informațiilor obținute de News Online.

„Steaua a formulat în termenul regulamentar o solicitare cu privire la cesiunea activității sportive către un club de drept privat”, se arată în comunicarea primită de la FRF de publicația menționată.

Totuși, „până în prezent nu au fost depuse și alte documente care să susțină cererea respectivă. În situația în care vor fi depuse documente suplimentare sau se va formula o solicitare nouă, acestea vor fi analizate la momentul respectiv prin raportare la cadrul regulamentar/legal în vigoare”.

Și Steaua a confirmat că „a inițial o serie de acțiuni pentru găsirea unei forme de asociere care să asigure, din punct de vedere legal, posibilitatea de a promova în prima ligă de fotbal”.

Mai mult, AS47, asociația Peluzei Sud, a trimis o cerere pentru a face parte dintr-o viitoare asociere, pentru a urmări și transmite mai departe cât se poate de transparent informații suporterilor.

ȘTIRI FOTBAL | ȘTIRI SUPERLIGA | ȘTIRI LIGA 2 | ȘTIRI LIGA 3

- Publicitate -
- Publicitate -