Problemele financiare continuă la Dinamo. Datorii de aproape 8 milioane euro

Administratorul special al FC Dinamo 1948, club aflat în insolvență, a declarat că societatea are datorii de 800.000 de euro, pe lângă cei peste 7 milioane de euro din planul de reorganizare.

Datoriile acumulate sunt către diverși furnizori, ANAF, oameni care au fost în interiorul clubului, impozite, taxe locale, inclusiv o tranşă din planul de reorganizare.

Vlad Iacob, administratorul special, a mai adăugat că acţionariatul Red&White a adus clubului aproximativ 2 milioane de euro, din care 400.000 euro pentru ridicarea interdicției la transferuri.

Iacob este sceptic cu privire la viitor „Acum sunt cu totul şi cu totul alte sume, eu nu consider că sunt realiste, iar aporturile de până acum au fost aduse cu întârziere şi nu sunt la nivelul aşteptat, la care au fost estimate”.

Societatea Red&White Management SA a devenit acţionar majoritar al clubului FC Dinamo 1948 prin preluarea a peste 80% din acţiuni la 24 februarie 2023.

ȘTIRI FOTBAL | ȘTIRI SUPERLIGA | ȘTIRI LIGA 2 | ȘTIRI LIGA 3

- Publicitate -
- Publicitate -